Se consideră un șir format din termeni a căror valoare poate fi sau , cele poziții în care se găsesc termenii egali cu fiind . Termenii șirului sunt memorați, într-o matrice inițială cu linii și coloane, astfel încât șirul se obține dacă se parcurge matricea linie cu linie, în ordine, de sus în jos, și fiecare linie de la stânga la dreapta. Pentru un număr dat, se obține o matrice nouă, cu linii și coloane, prin scrierea matricei inițiale de ori, de sus în jos, astfel încât fiecare copie este plasată sub cea de la pasul anterior.
Un grup-1 în matrice este format din una sau mai multe valori și se consideră că două valori egale cu fac parte din același grup-1 dacă se poate ajunge de la una la cealaltă parcurgând matricea pe un traseu format doar din elemente egale cu , astfel încât oricare două elemente parcurse consecutiv să fie pe aceeași linie și coloane vecine sau pe aceeași coloană și linii vecine.
De exemplu, dacă , , , , , , , șirul va avea 8 termeni, , , , , , , , , iar pentru având valorile , , respectiv , matricele formate sunt:
Cele trei matrice au , , respectiv grupuri-1. Cele grupuri-1 din a doua matrice sunt formate cu elementele: , , respectiv , elementele din același grup-1 având aceeași culoare.
Cerință
Se cere numărul grupurilor-1 din matricea cu linii și coloane formată.
Date de intrare
Fișierul de intrare unuzero.in conține, în această ordine, pe prima linie numerele , , , , iar pe a doua linie cele numere , separate prin câte un spațiu.
Date de ieșire
În fișierul de ieșire unuzero.out se afișează numărul grupurilor-1 cerut.
Restricții și precizări
- ;
- ;
- .
| # | Punctaj | Restricții |
|---|---|---|
| 1 | 65 | , , , |
| 2 | 3 | , , |
| 3 | 2 | , |
| 4 | 7 | , |
| 5 | 2 | |
| 6 | 4 | , |
| 7 | 5 | |
| 8 | 6 | |
| 9 | 6 | fără alte restricții |
Exemplul 1
unuzero.in
1 5 1 2
3 5
unuzero.out
2
Explicație
Pentru primul exemplu termenii egali cu sunt pe pozițiile și , deci șirul este , iar matricea formată are o linie și coloane, conține două grupuri-1 și este:
Exemplul 2
unuzero.in
3 4 1 5
2 5 7 8 11
unuzero.out
3
Explicație
Pentru al doilea exemplu termenii egali cu sunt pe pozițiile , , , și , deci șirul este , iar matricea formată are linii și coloane, conține trei grupuri-1 și este:
Exemplul 3
unuzero.in
2 5 3 4
1 4 7 9
unuzero.out
7
Explicație
Pentru al treilea exemplu termenii egali cu sunt pe pozițiile , , și , deci șirul este , iar matricea formată are linii și coloane (cele linii au fost multiplicate de ori), conține grupuri-1 și este:
Sursă și autori
OJI 2026, clasele 10. Mihai Bunget.
Enunț din Kilonova, sub licența CC-BY-NC-SA-4.0, conform politicii sursei. Adaptări de prezentare și tipografie. Exemplele, formulele și figurile originale sunt păstrate.
Trimite o soluție
Setul original de teste și regulile de punctare sunt în curs de verificare. Trimiterea pentru evaluare va fi disponibilă după această verificare.
Se verifică autentificarea…